Istoric

Istoria parohiei „Sf. Dumitru” începe cu primii imigranți români în America, la cumpăna secolelor XIX și XX. Majoritatea veneau din Banat, Bucovina și Transilvania aflate la acea vreme sub stăpânire austro-ungară sau din comunitățile aromâne și macedo-române din Albania și Macedonia. Ei au înțeles de timpuriu că aveau nevoie să se sprijine unii pe alții și să își păstreze identitatea culturală în Lumea Nouă și au înființat astfel asociații românești cum ar fi „Dorul” și „Fârșărotul” (1903) și „Avram Iancu”(1909). Din când în când, aceste asociații invitau preoți români din țară pentru a sluji la New York. Slujbele se țineau însă în locuințe private astfel încât puțini credincioși se puteau împărtăși de ele. A devenit în scurt timp evident că doar unindu-și eforturile asociațiile ar fi putut strânge fondurile necesare unei biserici ortodoxe românești la New York.

Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, nu au mai sosit la New York nici imigranți români, nici preoți slujitori. Mai mult, unii dintre membrii comunității s-au întors în țară pentru a se înrola în armata română. După încheierea războiului însă, comunitatea s-a întors la vechile activități și idealuri. Un grup de români reuniți la „Casa Română”, reședința lui Ambrosie Neder, au fondat parohia „Pogorârea Duhului Sfânt”, care a fost recunoscută în statul New York la 5 decembrie 1928. Extrase din procesele verbale care atestă începuturile parohiei se găsesc în pagina de Arhivă.

La început, slujbele au fost ținute de părintele Nicolae Ciucă în diferite locuințe private. Din februarie 1930 ele s-au mutat într-o capelă a catedralei rusești din 50 E 97 Street, iar în 1931 părintele Ambrosie Neder a fost hirotonit de un episcop rus și a devenit preot paroh. Hirotonia părintelui Neder a fost recunoscută ulterior de episcopul român Policarp Morușca la sosirea sa în America, în 1935. Preasfințitul Policarp a venit în Statele Unite la solicitarea Episcopiei Ortodoxe Române, care fusese înființată încă din 1929. Prima sa grijă a fost să aducă în sânul episcopiei toate parohiile românești care fuseseră întemeiate până atunci în America. Parohia „Pogorârea Duhului Sfânt” a refuzat să treacă sub această nouă autoritate canonică, deși unii dintre enoriași simțeau nevoia de a face parte dintr-o organizare bisericească mai mare. Ei s-au desprins de vechea parohie și în 1939 au reușit să înființeze parohia „Sfântul Dumitru” în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române, așa cum demonstrează documentele din Arhivă.

Din primul comitet al noii parohii au făcut parte: Emilian Ovesia, Ilie Florescu, John Georgescu, Pandely Talabac, Nicolae Chalamon și Frideich Palievici, președintele comitetului. Prima donație pentru cumpărarea unui locaș de cult – $200.00 –a venit din partea Reuniunii Doamnelor „Constantin și Elena”, formate în anul 1937. Au mai contribuit Societatea „Fârșărotul”, Societatea  „Avram Iancu”, Societatea „Dorul” și un american, bun prieten al românilor, William Nelson Cromwell ($2,500.00). De un real folos la cumpărarea bisericii și la începerea activității  parohiei a fost consulul general al Romaniei la New York la acea vreme, Andrei Popovici.

La data de 13 iunie 1939, dr. Valer Barbu, Atanase Babu, Ștefan Irimescu, John Wisocky, Alexandru Seceni și George Bukur au semnat carta parohiei în virtutea căreia serviciile religioase puteau începe în prima biserică ortodoxă românească din New York, în 50 W 89th Street. Parohia a fost organizată de părintele John Trutza din Cleavland, Ohio. Sub îndrumarea lui s-a format un cor, s-a instalat un iconostas temporar și s-a comandat unul definitiv la atelierului iconarului Irimie din România. Preasfințitul Policarp a sfințit această primă incintă a bisericii în iulie 1939 înainte de călătoria sa în țară, de unde nu i s-a mai permis să se întoarcă niciodată.

În următorii doi ani clădirea din 89th Street a fost complet amenajată. Lucrările din biserică au fost făcute de chiar membrii parohiei, după planurile inginerului român A. Schmiedigen și sub supravegherea lui Emilian Ovesia. Sculptura iconostasului și icoanele în medalion au fost executate de Alexandru Seceni, iar icoana Maicii Domnului și a Sfântului Dumitru au fost pictate de profesorul Elie Cristoloveanu.

Din noiembrie 1939, slujbele bisericii au fost asigurate întâi de părintele Vasile Pașcau, apoi de părintele John Popovici, în așteptarea unui preot din țară trimis de P.S. Policarp. Acesta nu a mai sosit niciodată, astfel încât în februarie 1941 ÎPS Arhiepiscop Athenagoras din Arhiepiscopia Greacă, viitorul patriarh ecumenic de la Constantinopol, a hirotonit primul preot oficial al parohiei în persoana tânărului Vasile Hațegan. Tot ÎPS Sa a sfințit și biserica.

În decursul timpului, la biserica Sfântul Dumitru au slujit următorii preoți parohi:
– Pr. Vasile Hațegan (1941-1955)
– Pr. Florin Gâldău (1955-1981)
– Pr. Dumitru Viorel Sasu(1981 – 1992)
– Pr. Traian Petrescu (1992 – 2015)
– Pr. Ioan Cozma (2015 – prezent)

În prezent clădirea bisericii adăpostește și un muzeu și o bibliotecă ale parohiei, care dau mărturie de istoria de aproape 100 de ani a acestei comunități ortodoxe române. Doamne, odihnește cu drepții pe robii tăi, ctitori, donatori și binefăcători ai acestei parohii, iar pe cei ce astăzi trudesc cu dragoste la întreținerea ei îi binecuvântează!